homepage

CHILOȚII ALWAYS

Din ce sunt făcuți Chiloții Always? (Romanian)

La Always, știm că vrei să afli ce conțin produsele pe care le folosești zilnic. De aceea, suntem hotărâți să îți oferim informațiile de care ai nevoie pentru a putea alege produsul care ți se potrivește.

Toți chiloții Always sunt fabricați din materiale concepute pentru a oferi o senzație intensă de confort și protecție. Materialele din componența produselor noastre și rolul fiecărui component sunt descrise în detaliu mai jos.

    Always-pants-ingredients-dt-cro

    1. Material ca cel al lenjeriei intime

    Concepuți pentru a da senzația unei lenjerii intime

    2. Elastici

    Materialul moale cu fibre elastice menține produsul fixat pe talie. Fibrele elastice nu conțin latex (cauciuc) natural.

    3. Strat superior și strat superior secundar

    Stratul superior moale și stratul superior secundar sunt fabricate din materiale sintetice, similare celor utilizate pentru articolele vestimentare și lenjeria intimă. Aceste fibre sintetice transportă fluidele spre nucleul absorbant și îți păstrează pielea uscată.

    4. Nucleu absorbant

    Nucleu flexibil din celuloză absorbantă. Într-o formă mai subțire, acest material este utilizat în diferite articole precum pliculețele de ceai și articolele vestimentare de zi cu zi. Acest material absorbant se utilizează în absorbante începând cu 1920. Nucleul flexibil este acoperit cu un strat sintetic subțire care fixează perlele de gel și îmbunătățește absorbția.

    5. Tehnologie pentru neutralizarea mirosurilor

    Tehnologia noastră pentru neutralizarea mirosurilor utilizează un material special, din componente selectate, cu miros delicat, asemănător parfumului. Aplicat pe partea inferioară a stratului din nucleul absorbant, acoperă și neutraliză în mod optim mirosurile neplăcute din chiloți.

    6. Strat inferior

    Strat inferior rezistent la umiditate, fabricat din materiale sintetice care mențin fluidul în interior.

    7. Benzi adezive

    Utilizate pentru fixarea straturilor din componența chiloților.

    Ai întrebări? Citește întrebările și răspunsurile noastre sau trimite-ne un mesaj.

    Produsele Always sunt sigure?

    Da, toate absorbantele noastre sunt sigure și sunt folosite în siguranță de milioane de femei, în fiecare zi. Siguranța ta este preocuparea noastră principală. Din acest motiv, toate produsele noastre sunt testate riguros, fiind supuse și unor evaluări efectuate de experți independenți cum sunt medicii, cercetătorii universitari și autoritățile sanitare. Pe materialele din componența absorbantelor sunt efectuate peste 1800 de teste de calitate în timpul procesului de producție. Anual sunt efectuate peste 20.000 de teste pe absorbante și componentele lor de către laboratoare independente. Totodată, produsele Always (Always Ultra, Always Night, Always Sensitive) au obținut acreditarea dermatologică a organizației Skin Health Alliance, „Dermatologically Accredited”.

    Absorbantele irită pielea?

    Nu, în mod normal, absorbantele nu cauzează iritații pielii. Toate produsele noastre sunt supuse unor teste de siguranță riguroase pentru garantarea siguranței de utilizare. Un exemplu de evaluare a siguranței este disponibil aici.

    Absorbantele parfumate sunt sigure? Nu mă vor irita, cauzând mâncărime?

    Înainte de toate, punem întotdeauna siguranța ta pe primul loc. Astfel, la fel ca în cazul absorbantelor neparfumate, și produsele noastre parfumate pot fi folosite în siguranță. Materialele și parfumurile folosite în realizarea produselor noastre parfumate sunt selectate cu atenție pentru a nu irita și a nu cauza mâncărime când sunt folosite în absorbante. În plus, parfumul din componența absorbantelor noastre întrunește standardele de siguranță stricte impuse de Asociația Internațională pentru Parfumuri, autoritatea mondială în privința siguranței parfumurilor. Recomandăm produsele neparfumate pentru persoanele care preferă varianta fără parfum sau care pot fi sensibile la acesta.

    De ce absorbantele nu sunt făcute din bumbac 100%?

    Produsele noastre întrunesc standarde de siguranță și eficacitate riguroase, indiferent de materialele din care sunt realizate. Fiecare femeie și flux sunt diferite și, de aceea, oferim o opțiune pentru fiecare. Din acest motiv am dezvoltat Always Sensitive Essentials, creat pentru femei care își doresc absorbante realizate din componente simple, pe care să se poată baza. Nu este nevoie de compromisuri! Sensitive Essentials aduce confortul și protecția specifică produselor Always, alături de componente simple, fără vopsele, parfum sau albire cu clor.

    Absorbantele conțin urme de înălbitori pe bază de clor?

    Nu, absorbantele Always Sensitive Essentials sunt purificate printr-un proces în care nu se utilizează deloc clor, iar restul absorbantelor noastre sunt purificate printr-un proces de sterilizare care nu conține clor elementar. Ambele procese sunt la fel de sigure.

    De ce se albesc absorbantele?

    Furnizorii noștri folosesc un proces fără clor elementar pentru a steriliza fibrele de celuloză din produsele noastre. Sterilizarea elimină impuritățile naturale și curăță fibrele pentru a le pregăti pentru producție. Albirea fibrelor este un rezultat al acestui proces, dar nu scopul său. Absorbantele Always Sensitive Essentials oferă o opțiune prin care fibra de celuloză este purificată printr-o metodă alternativă care nu folosește deloc clor, ci peroxid de hidrogen.

    Absorbantele conțin coloranți toxici?

    Nu. Pigmenții utilizați în unele dintre absorbante au fost testate riguros de către cercetători, furnizori de servicii de sănătate și organisme autorizate pentru a garanta că pot fi folosite în siguranță.

    Cum puteți ști cu certitudine că produsele sunt sigure?

    Procesul nostru de evaluare bazat pe cercetare științifică este astfel conceput pentru a asigura siguranța femeilor care ne folosesc produsele. Pe piață pot fi scoase doar produsele și materialele care întrunesc standardele de siguranță științifice. În plus, transmitem evaluările efectuate cercetătorilor, furnizorilor de servicii de sănătate și organismelor autorizate pentru a garanta că produsele noastre pot fi folosite în siguranță. Mai multe informații privind procesul nostru de siguranță sunt disponibile pe acest site.

    Angajamentul nostru privind siguranța

    Always se angajează să asigure că toate produsele noastre întrunesc standarde de siguranță riguroase. În plus, credem că este important ca evaluările de siguranță și ingredientele noastre să fie revizuite de experți independenți, care ne analizează produsele conform propriilor lor cerințe de siguranță. De aceea suntem mândri că am obținut acreditarea „Dermatologically Accredited” conferită de organizația Skin Health Alliance.

    Acreditarea Skin Health Alliance

    Cine este organizația Skin Health Alliance?

    Conform declarației organizației: „Skin Health Alliance conferă acreditare dermatologică profesională produselor, serviciilor și brandurilor din toată lumea.

    Îi ajutăm pe consumatori să aibă încredere în alegerile pe care le fac, garantându-le că produsele au fost confirmate de organisme independente ca fiind sigure pentru piele.

    De asemenea, ne mândrim că susținem mai multe organizații caritabile dedicate problemelor de piele și alte cauze nobile prin munca noastră.”

    https://www.skinhealthalliance.org/about-us/

    Produsele Always (Always Ultra, Always Night, Always Sensitive) au obținut acreditarea dermatologică a organizației Skin Health Alliance, „Dermatologically Accredited”.

    Ce reprezintă o Acreditare Skin Health Alliance pentru cine o deține?

    „Sigla pentru acreditare dermatologică a Skin Health Alliance este o asigurare a faptului că produsele au întrunit setul nostru riguros de cerințe de securitate. Aceste cerințe nu sunt impuse de producător sau de brand, ci au fost stipulate de echipa noastră de dermatologi independenți de prestigiu și oameni de știință din domeniul pielii.” James Stalley, Director Executiv, Skin Health Alliance

    Mai multe informații sunt disponibile pe internet:

    Site-ul Skin Health Alliance: https://www.skinhealthalliance.org/

    și un clip video despre cine sunt/ce fac: https://www.youtube.com/watch?v=NA-lr0UMxC4